Kim Swift este probabil una dintre cele mai cunoscute dezvoltatoare de jocuri din acest moment. De la un proiect numit Nuclear Drop (realizat alaturi de cativa colegi) pana la Portal, Kim a ajuns destul de repede sa fie cunoscuta de milioane de oameni, gratie succesului pe care l-a avut primul Portal. A urmat Left 4 Dead, asta pana in 2009, cand Kim s-a alaturat Airtight Games si a pus bazele unui nou proiect... Quantum Conundrum. La baza, acesta parea un Portal mai elevat, cu unele mecanici noi de joc, o manusa in loc de portal gun si un Profesor Trasnit?
Trebuie sa recunosc... sunt multe similitudini intre alcatuirea Portal-ului si cea a lui Quantum Conundrum. Exista un proxy pentru Glados, Profesorul Fitz Quadwrangle (Quadrenal), un proxy pentru Portal Gun, adica Inter Dimensional Shift Device sau mai scurt IDSD, iar Companion Cubes aici sunt inlocuite cu Science Cubes. Practic, Quantum Conundrum preia reteta din Portal, adauga un univers mai trasnit, un companion in calatoriile tale interdimensionale si niste zapaceala generala pentru a condimenta atmosfera.
Ca si in Portal, in Quantum Conundrum te vezi in pielea nepotului doctorului Q, intr-o vizita la casa sa. Unde sunt parintii acestuia? Nici eu nu stiu. Cert este ca undeva, candva, unul dintre experimentele dimensionale ale profesorului o ia razna si acesta se trezeste prins intr-un spatiu pierdut. Stiti voi... acolo unde dispar sosetele, ceasurile, soldatelul de plastic sau telecomenzile. Astfel, nepotul fara nume pune mana pe ISD, adica Inter-Dimensional Shift Device, si incepe o aventura prin casa plina de experimente bizare cu veleitati de puzze-luri.
In Quantum Conundrum, stiinta si-a luat cateva crose de cricket peste cap, rezultatul fiind lumea neobisnuita a jocului, iar in unele cazuri regulile impuse fiind hilare. Totusi, chiar si cu acest impediment, prezentarea narativa a povestii si micile insertii ale Profesorului Q, pardon Conundrum, atat intre nivele, cat si in timpul acestora, fac din acest joc unul adevarat. Sigur, sunt si cateva momente in care chiar te scarpini in cap si incerci sa iti dai seama de ceea ce a vrut sa spuna profesorul trasnit, cateva monologuri ale acestuia fiind nimic mai mult decat aiureli stiintifice, dar acestea trebuie luate ca atare... balmajeli fara noima. Daca stai sa iti bati capu’ cu ele o sa pierzi esenta, si anume: „Quantum Conundrum este un joc cu o oarecare doza de umor”. Spun „o oarecare doza” pentru ca anumite glume chiar nu isi au rostul, iar in unele cazuri sunt chiar acre, fiind cam greu sa crapi un zambet la umorul salciu pe care incearca sa il provoace. Cu toate astea, fluxul narativ nu este rau, atata timp cat arunci pe fereastra tot ceea ce inseamna logica. Personajele sunt dezvoltate binisor, povestea este hilara la baza, iar premisa generala a jocului nu este rea, desi se vad similaritati cu Portal. Pentru poveste merita un 7,5 si trecem la gameplay.
Nu ma pot abtine sa nu il compar si aici cu Portal. Gameplay-ul, cu toate ca variat, are asemanari izbitoare cu celebrul titlu de la Valve. Singura diferenta... secventele de platforming. Am spus in trecut, o sa o repet si acum, poate, poate ma aude cineva. Intr-un mediu first person, secventele de platforming nu au ce cauta. Un joc in care vederea nu este izometrica sau third person, asemenea mecanici de joc sunt frustrante. Unu, pentru ca trebuie tot timpul sa ai grija sa aterizezi pe cubul cutare, doi, pentru ca tot timpul exista un alt factor ca sa te scoata din sarite, in cazul Quantum Conundrum fizica fiind ciudatica uneori.
Odata ajuns in conacul unchiului o sa iti ia ceva sa te familiarizezi cu mediul inconjurator, asta pana pui mana pe ISD, moment in care ai acces la cele patru dimensiuni pe care acesta le poate comanda. Practic o manusa, ISD este singura arma de care ai nevoie pentru a traversa camerele Profesorului Q. Principiul este simplu: Folosesti fizica si cele patru dimensiuni pentru a traversa o camera si a-ti salva unchiul. Exact ca si in Portal, doar ca mediul de joc este putin mai variat acum, iar puzze-lurile mai neiertatoare, asta pentru ca nu se mai folosesc Portaluri, ci Dimensiuni – de exemplu, dimensiunea Fluffy, unde totul pare facut din vata de zahar si nivelul de dificultate este cel mai mic. Asta ca sa nu mai vorbim ca restul dimensiunilor au proprietati la fel de neobisnuite. Una poate sa faca obiectele sa cantareasca de 100 de ori mai mult, alta sa inverseze gravitatia sau sa incetineasca timpul. Variatia intre aceste patru dimensiuni, cat si cea normala, reprezinta reteta succesului in Quantum Conundrum. Dar... in momentul in care complici prea mult gameplay-ul, iar aici ma adresez direct dezvoltatorilor, risti sa frustrezi foarte mult jucatorul. Poti sa rezolvi orice puzzle mai repede sau mai incet, in functie de combinatiile pe care le consideri tu ca fiind corecte, dar, totusi, folosirea dimensiunilor pare uneori a cincea roata la caruta. Iar secventele de puzzle nu ajuta deloc la relaxarea jucatorului. Chiar si asa, daca reusesti sa treci cu vederea peste aceste momente, experienta este destul de satisfacatoare, asta pana cand nu iti dai seama ca ai apasat pe butonul gresit si, in loc de Fluffy Dimension, sa te regasesti in Heavy Dimension si sa-ti dai seama ca ti-a cazut in cap o canapea... moment in care imi este mila de tastatura sau controller-ul tau.
Ceea ce mi-a placut realmente este arhitectura de nivel si felul in care Quantum Conundrum reuseste sa iti provoace imaginatia. Daca initial puzzle-urile sunt destul de usor de rezolvat, pe masura ce avansezi in joc acestea cresc in complexitate, spre final fiind de-a dreptul draconice. Totusi sentimentul de implinire atunci cand ai ajuns la capat de nivel este inimaginabil. Pentru gameplay ii acordam un 8 si trecem la grafica si sunet.
Construit in jurul motorului Unreal, Quantum Conundrum nu este un joc exceptional, ci poate chiar stangaci. Dar aici se afla chiar punctul lui forte. Proportiile personajelor, stilul artistic al jocului si orientarea clara catre un aspect animat ii confera personalitate. Sunt si cateva probleme cu fizica si unele momente care chiar iti scot peri albi, asta pentru ca jocul nu prea stie cat de greu vrea sa fie, dar per total, grafica nu este rea. Mai mult decat atat, odata cu fiecare dimensiune, se schimba si lumea din jurul tau. Daca ai rabdare sa observi mediul si nu treci ca marfarul prin gara sateasca, o sa observi ca pe masura ce schimbi o dimensiune cu alta, tablourile de pe pereti au alte imagini, element atat hilar, cat si ciudat in prima instanta. Am vorbit la gameplay de arhitectura de nivel, care chiar este unica in felul ei, dar ceea ce nu am mentionat este faptul ca jocul iti poate oferi o variate destul de mare de elemente pe care sa le folosesti in avantajul tau – de exemplu, o camera cu un imens ventilator care este baza pentru o scara din seifuri in Fluffy Dimension. Singura problema pe care o am la capitolul grafica este buffering-ul texturilor intre misiuni, acesta incetinind jocul putin pe varianta de PC, in rest numai de bine... cred! Nici paleta de culori nu este rau aleasa, la final prezentarea grafica fiind placuta. Bine, si prezenta lui IKE, mascota jocului, face jucatorul sa mai schiteze un zambet din cand in cand. Pentru grafica un 8 si trecem la sunet.
Pe parcusul review-ului am folosit numele abreviat al profesorului – Profesorul Q. Nu am facut asta din lene, ci pentru a evidentia un lucru. Profesorul Quadwrangle este vocalizat de John de Lancie sau Q din Star Trek The Next Generation. Micile insertii vocale ale acestuia sunt in egala masura amuzante, dar si salcii, in unele cazuri el lasand impresia ca nu are nici cea mai vaga idee despre ce vorbeste, reusind sa taie din atmosfera jocului in acest caz. Dar atunci cand izbuteste sa livreze o poanta buna, nu o sa iti dai seama cand ai inceput sa razi. Muzica nu este nici ea rea, adaugand jocului un plus de aer hilar. Nici zgomotele de fundal nu sunt de lepadat, cu toate ca mi-ar fi placut sa il vad vocalizat si pe IKE poate cu o voce groasa, gen Berry White. Pentru sunet un 8 si trecem la concluzie.
In principiu, Quantum Conundrum este un joc pe care il recomanzi unui prieten care a jucat Portal. Nu este un joc de nisa, este un joc stangaci in unele cazuri, dar cu personalitate, Kim Swift facand o treaba buna, desi se vede absenta celor de Valve. Noi ii acordam lui Quantum Conundrum un 7,8 si il recomandam calduros, alaturi de un flacon de calmante. Nu de alta, dar secventele alea de puzzle-uri sunt destul de frustrante.
Andrei@ZonaIT
http://www.arealit.tv/
http://www.youtube.com/user/ArealIT/videos
No comments:
Post a Comment