Spec Ops The Line

Spec Ops…The Line. Inca un shooter militar cu accente post-apocaliptice in care o echipa decide soarta lumii si se spala pe jos cu triliarde de inamici? Teoretic da! La baza, reteta este cam aceeasi ca si in cazul celorlalte shootar-e de pe piata, doar ca premisa, contextul si mesajul sunt livrate intr-o maniera mult mai cerebrala. Astfel, impingand cativa gamer-i sa mai si gandeasca inainte sa treaca ca plugul prin poveste si sa se simta ca cel mai Rambo dintre Rambo Master Chief Staff Sergent Person Sirs! Bine, executia nu este aceeasi ca in Homefront, unde jocul storcea din tine o lacrima, masculina ce-i drept, The Line obligand gamerul sa se puna in postura soldatului care nu are de ales si trebuie sa execute ordinele… fie ele bune sau rele.
Cu toate astea… o intrebare persista: „Poate Spec Ops The Line sa faca fata mamutilor din industrie?” sau macar nou-venitilor precum Future Soldier? Infigeti-va bine in scaunel sau canapeluta ca sa analizam acest titlu asa cum se cuvine… cu atentie.

Din start, realismul a fost aruncat pe fereastra in The Line. Toata actiunea se desfasoara in Dubai... moment in care toata lumea se gandeste la ceva glamuros si luxuriant. Ei bine, acest Dubai este cam nisipos si putin populat, factor cauzat de o furtuna de nisip colosala care a maturat tot ce a gasit in cale, inclusiv orasul cu pricina, dar si Compania 33, mandra propietate a unchiului Sam, companie condusa de un anume Conrad, care, ca un erou ce se afla, a decis ca este o idee buna „sa ajute” civilii sa evacueze orasul, disparand de pe fata Planetei impreuna cu restul batalionului. Asta pana cand incepe jocul, cand Walker, adica soldatul pe care o sa il controlezi pe parcusul povestii, primeste un mesaj de la Conrad si pleaca intr-o misiune de salvare impreuna cu o echipa Delta Force.

The Line este unul dintre putinele jocuri care mi-a facut pielea sa se zbarleasca. Dialogurile sunt convingatoare, credibile, iar locatia jocului face ca gamer-ul sa se implice 100% in naratiune, ba mai mult sa creada, sa isi dedice emotiile necontrolat, ceea ce – trebuie sa recunosc – nu prea am mai vazut de mult intr-un joc. Faptul ca Walker si cei doi parteneri ai sai nu sunt tot timpul pe aceeasi lungime de unda si mai au si schimburi de replici, unele destul de virale, prezinta interactiunea dintre acestia intr-o forma mult mai organica, facand povestea plauzibila. Nu totul se reuma numai la fratia barbateasca a mitralierelor ca in Gears of War, aducand intr-o lumina noua conceptul de prezentare a unei povesti intr-un joc. Tonul este sumbru, prezentarea povestii este sumbra, dialogurile sunt sumbre, totul se petrece in arsita desertului, iar subiectele abordate sunt atent prezentate. Spec Ops The Line are fara doar si poate cea mai buna poveste intr-un joc militar din ultimii cinci ani… poate chiar zece, nararea organica reusind sa captiveze si sa intrige jucatorul. Pentru poveste, Zon@ ii acorda lui The Line un 10 si il notam ca si candidat solid pentru povestea anului.

Cu toate acestea, la gameplay sunt cateva probleme. In The Line exista un blestemat de buton care face prea multe. Cu un singur buton intri in cover, sari si mai si alergi. De multe ori doream sa ma ascund si m-am gasit in fata plutonului de executie… a.k.a. soldatii inamici, doar pentru ca jocul interpreta cum dorea apasarea unei taste sau buton pe controller. Mi-ar fi placut sa vad mai multa atentie acordata gameplay-ului. Ceea ce exista in joc nu este rau, dar tehnic vorbind sunt prea multe probleme sau elemente si mecanici care functioneaza aleator sau partial. Nu stiu, dar nu ma pot abtine sa nu il compar cu Gears of War, chiar daca este un 3rd person shooter, asta pentru ca multe dintre problemele de gameplay pe care acesta le detine se regasesc si in The Line. Sigur, si in Gears cu un singur buton alergi, te bagi, te ascunzi dupa diverse obiecte si chiar sari, dar parca in The Line executia nu este atat de fluida. Mi se pare ca lipseste ceva. Iar daca asta nu este destul, pozitionarea strategica inainte de initierea unui conflict este cruciala. Daca te apuci sa faci pe Chuck Norris si sa tragi dupa inamici din mijlocul unei camere, o sa te gasesti destul de repede „ventilat la dovleac” :))) Totul este un imens coridor in care trebuie sa gasesti pozitia oportuna, apoi te apuci sa tragi, sa scanezi camera, sa vezi daca mai misca ceva, si abia dupa te muti in urmatorul sector. Sigur, adauga o componenta tactica gameplay-ului, dar viata scazuta si hit-box-urile inamicilor sunt doua lucruri care se bat cap in cap. Poti sa tragi intr-un inamic undeva langa ureche si sa nu il nimeresti, iar atunci cand el trage inspre tine fara sa te tinteasca iti poate da un ditamai damage-ul. Practic, tu esti un burete de gloante, indiferent daca te nimereste sau nu. Asta ca sa nu mai spun ca arareori se intampla sa traga dupa coechipieri, iar atunci cand faci pe ninjalau, elementul Stealth este aproape inexistent, mai toate conflictele incepute in liniste terminandu-se intr-un schimb de focuri.

Ca tot am vorbit de tactica si coechipieri, haideti sa amintim si de sistemul de ordine din joc… ca dehh!… faci parte dintr-o echipa. La fel ca si in Future Soldier, nu prea exista cine stie ce control asupra camarazilor de arme. Poti sa le ordoni sa atace un inamic sau sa arunce flashbang-uri ori o grenada, dar mai mult de atat… n-ai sa vezi. Sunt destul de capabili sa isi pazeasca spatele si sa te sustina intr-un conflict, dar nu te baza prea mult pe ei, gameplay-ul efectiv desfasurandu-se in jurul tau nu al lor.

Bun, acum ca l-am desfiintat definitv pentru cateva aspecte, haideti sa vorbim si de aspectele pozitive. Primul lucru… zgomotul. Da, vorbesc de zgomot la gameplay… stiu. In The Line trebuie sa fii foarte atent la ceea ce se intampla in jurul tau. De la micile conversatii intre inamici, care iti pot furniza informatii vitale, de exemplu despre cati oameni urmeaza sa infrunti in camera alaturata, pana la variatia sonora a pasilor inamicilor. Asta doar daca ai un set de casti profi. Poti practic sa detectezi estimativ cam pe unde sunt inteligentii artficiali in functie de zgomotul pasilor sau al armelor care se descarca. Un alt lucru care a reusit sa ma impresioneze este faptul ca The Line si-a dat seama ca este in mijlocul desertului. Poti folosi futunile de desert ca sa iti ascunzi prezenta, mai mult sau mai putin; poti sa folosesti acumulari de nisip in diverse locatii in avantajul tau, pravalindu-le practic peste atacatori. Aceasta mecanica mi-a scapat dosul virtual de cateva conflicte in anumite cazuri. Nici controlul nu este rau, cu toate ca pe PC necesita unele optimizari ale mouse-ului (dar nu atat de multe ca la Nexuiz de exemplu), jocul fiind portat destul de bine. In fine… intelegeti voi unde bat.

Gameplay-ul in The Line este un mix intre Gears of War, pe principiul: „Lasa ca merge si asa”, si alte cateva idei originale care chiar schimba mecanica generala. Cu toate acestea, livrarea lasa mult de dorit. Pentru gameplay un 6,5 si trecem la multiplayer.

Cel care a venit cu ideea ca The Line trebuie sa aiba harti de multiplayer imense trebuie concediat. Au fost meciuri in care pur si simplu am cautat minute in sir un inamic in care sa-mi descarc arma. Iar Team Deathmatch, in acest joc, trebuie redenumit Hide and Seek, asta pentru ca este un rai pentru camperi. Practic tot jocul te obliga sa stai ascuns dupa un parapet sau ceva cat se poate de solid si sa speri ca cineva este neatent sau face o greseala ca tu sa ii aplici o corectie. Singurele moduri care chiar merita jucate sunt cele bazate pe obiecte, astfel echipele sunt obligate sa iasa din barlog pentru a castiga meciul. In rest… nimic iesit din comun. Un sistem de level up, cateva clase, arme noi la fiecare nivel si cam atat. Multiplayer-ul este, pe putin spus, banal. Nu prezinta nimic nou, nu aduce ceva sa te lase cu gura cascata, iar hartile mari nu ajuta cu nimic. Pentru multiplayer un 5 si trecem la grafica si sunet.

Daca povestea este un aspect forte in The Line, grafica este al doilea lucru care il face sa straluceasca. Inca din primele momente, cromatica mi-a atras atentia. Paleta de culori folosita este in ton cu locatia jocului, iar momentele in care esti in motul unui zgarienori si privesti un Dubai care sta sa cada la propiu iti dau impresia de grandios. Nici arhitectura de nivel nu a fost lasata la voia intamplarii, multe dintre momentele scriptate evidentiand anumite elemente de decor pe care, in mod normal, nu le-ai fi observat. Miscarea personajelor este organica, cu toate ca rag-doll efectul inamicilor defuncti este uneori hilar, in unele cazuri lasandu-ti impresia ca s-au antrenat cu celebreu maestru Yoghin Schilodpecuie... Totusi, ceea ce grafica reuseste sa evidentieze este atmosfera jocului, fiind complementara povestii, reusind sa scoata la lumina emotii si stari de spirit doar prin simpla schimbare de colorit, dar si sa te faca sa ramai masca la ceea ce au reusit sa realizeze. Pentru grafica un 9 si trecem la sunet.

Sunt momente in acest joc in care livrarea anumitor dialoguri iti face pielea sa se zbarleasca si sa deschizi ochii mai larg decat este necesar. Actorii vocali (ii amintesc, intre altii, pe Nolan North, Christopher Ried si Jake Busey) nu numai ca fac anumite momente mult mai intense decat era necesar, dar imping credibilitatea si motivatiile protagonistilor spre realitate. Sunt conversatii intre acestia care mi-au adus aminte de Deer Hunter sau Tigerland, filme pe care le recomand privitorilor, si momente in care pana si urletele intre acestia sustin o anumita emotie. Sigur, am spus si la gameplay ca sunetul este o parte destul de importanta in joc, dar aici adaug un element surprinzator: atunci cand incepe o furtuna de nisip o sa auzi fiecare particula cum se loveste de tine. Sunetul este sustinut de o coloana sonora absolut fenomenala, variind intre rock si muzica anilor ’60-’70, in perfecta tonalitate cu linia narativa si emotiva a jocului. Pentru sunet un 9,5 si trecem la concluzie.

The Line putea fi mult mai mult. Un pic de polish la gameplay si cateva elemente noi ar fi facut din acesta un canditat la jocul anului. Din pacate, a picat in „oala banalitatii” la acest capitol, atat aici, cat si la multiplayer. Exceleaza grafica, sunetul si povestea.
In aceasta saptamana, Zon@ nu recomanda, ci va roaga frumos de tot sa jucati Spec Ops The Line… daca se poate fara sa il piratati. Este nu joc de colectie care isi merita nota de 8. Si, nu uitati!, pentru varianta integrala a review-ului intrati pe canalul nostru de Youtube si pe site-ul nostru ArealIT, unde Andrei asteapta fanii pentru pareri si tras de urechi, daca este cazul...

TRAILER


GAMEPLAY



Andrei@ZonaIT

http://www.arealit.tv/
http://www.youtube.com/user/ArealIT/videos