Dishonored review

Steam Punk... un gen care se imbina perfect cu industria gaming-ului. Final Fantasy 6, Thief, Amnesia, pana si recentul Torchlight 2... toate au ceva din acesta subcultura atribuita stiintifico-fantasticului. In aceeasi oala intra si Dishonored, unul dintre cele mai asteptate jocuriale anului, copilul de suflet al celor de la Arkane Studios si jocul care urma sa readuca in atentia generala genul stealth si referintele la titluri precum Thief. Ce il diferentiaza pe Dishonored de restul turmei?
Stilul artistic, desfasurarea povestii si mecanica de joc. Cu toate astea, Dishonored este departe de a fi un joc perfect, unele dintre deciziile luate de Arkane fiind, pe putin spus, dubioase. Haideti totusi sa aruncam o privire impreuna asupra lui, sa analizam si sa criticam acest steam punk victorian numit Dishonored.

Tu esti Corvo Attano, asasin, lord protector al reginei orasului Dunwall, prieten apropiat al acesteia, genul tacut si misterios, magician si "briceag" elvetian in unele cazuri. Inca din primele zece minute, jocul face o treaba extraordinara in a marca personajele-cheie si a realiza o expozitie care nu are cum sa nu te impresioneze. Dunwall este bantuit de o boala misterioasa transmisa de sobolani, lucru pe care tu il afli de cum ai intrat in joc, in timp ce te intorci dintr-o misiune. Odata ajuns la palat, nici nu ai schimbat doua vorbe cu regina, ca aceasta este atacata si ucisa, fiica acesteia este rapita, tu pici pe post de tap ispasitor si esti inchis pentru a fi executat. Asta pana cand cineva iti da drumul din celula si de aici incepe aventura noastra.

Nu vreau sa intru in detaliile povestii, pentru ca asta ar insemna sa stric multe dintre placerile pe care aceasta le rezerva. Dar odata ce ai inceput aventura nu o sa mai te ridici din canapea sau scaun cu orele. Dishonored are darul de a te tine in fata monitorului fara sa iti dai seama, element realizat prin mici tertipuri scenografice pe care, de regula, le gasesti in filme. Evolutia narativa se face pe nesimtite, fara ca jucatorul sa isi dea seama cum si unde se intampla, lasand in urma un simt de implinire, dar mai ales o senzatie de implicare. Lumea se dezvolta in jurul actiunilor tale, fiind influentata de felul in care decizi sa intreprinzi o misiune, iar personajele se comporta corespunzator vizavi de aceasta mecanica. Totusi cele noua capitole nu sunt fara hibe. Exista cateva momente moarte, iar finalul urla intr-o oarecare masura continuare. Personajele negative le poti indetifica din satelit sau de pe Luna, asta pentru ca, de cum ai intrat in joc, ii poti arata cu degetul in timp ce isi rasucesc mustatile si isi freaca palmele. Sunt momente in dezvoltarea povestii in care te astepti la anumite etape, picand in acea parte a baricadei hollywood-iene in care stii deja ce urmeaza sa se intample, pentru ca ai vazut 30 de filme care au folosit acelasi truc pentru a te impresiona. Cu toate acestea, nu constituie o problema asa de mare aceste trucuri, intre ghilimele de rigoare, fiind utilizate doar de cateva ori. Impresionant este felul in care lumea se leaga in jurul tau, aproape toate itele incurcate din Dunwall fiind descurcate incet, dar sigur, pana spre final, lasand acel simt de implinire, de care aminteam mai devreme, impregnat in memoria jucatorului. Pentru poveste dam un 9,5 si trecem la gameplay.

Dishonored nu este tipicul de joc in care te ascunzi si astepti momentul oportun de a ataca. In linii mari, acesta poate sa semene mai mult cu Thief, dar doar marginal, gameplay-ul fiind mult mai bine dezvoltat aici si mecanicile de joc avand un rol extrem de important in felul in care doresti sa intreprinzi o misiune. In primul rand, nu exista o metoda gresita in a termina o misiune. Vrei sa faci pe Rambo si sa decimezi totul cu pistolul si sabiuta?  Nu te opreste nimeni. Vrei sa faci pe ninjalaul si sa te furisezi fara sa fii detectat, lasand in urma ta doar semne de intrebare? Se poate si asta. Cei de la Arkane au reusit sa combine actiunea cu furisatul intr-un mod unic, motiv pentru care Dishonored straluceste la acest capitol. Orice inamic poate fi disponibilizat intr-o multitudine de moduri, lasandu-te pe tine sa alegi care crezi ca este cea mai buna metoda. Cu toate astea nimic nu este sfant. Spun asta pentru ca poti decima case integi daca pozitia ta este descoperita, sau pur si simplu poti intra ca un terminator ca sa omori tot ce misca. Daca, in schimb, alegi calea tacerii, atunci ai destule metode prin care sa faci asta. Poti sa ascunzi corpurile adversarilor, sa ii paralizezi, sa ii imobilizezi si lista continua. Alegeara de a juca letal sau non-letal este strict in functie de ce considera jucatorul. Totusi, in functie de cati soldati si inamici disponibilizezi, lumea din jurul tau este afectata, rezultatul fiind un final cu totul diferit de la o abordare la alta. Felul in care Dishonored contorizeaza progresul tau in joc si inamicii ucisi se numeste Chaos Metter. La sfarsitul fiecarui nivel acesta este afisat si iti indica cat de incognito ai fost, cati gardieni si civili ai atacat, la final, acest contor Chaos definind cati inamici ai de infruntat in urmatoarea misiune. Contorul influenteaza si finalul jocului, acesta putand sa fie un dezastru de proportii in care toata lumea plange si tipa sau, din contra, o multime de fluturasi si de floricele pe campii.

Corvo este un maestru asasin, iar dupa ce ajungi sa manuiesti si magie o sa te simti ca un adevarat super erou. In timpul misiunilor o sa te ascunzi prin umbre si o sa te furisezi prin spatele inamicilor si nu numai. Dunwall prezinta mult mai multe optiuni decat un oras standard din jocurile contemporane. Poti sa te cocoti in varful unei cladiri si sa astepti tintele, in timp ce admiri frumusetea orasului, sau poti sa folosesti o abilitate magica numita Blink-ing ce iti permite sa te teleportezi pe distante limitate, pentru a te pozitiona mai bine sau a obtine anumite obiecte. Aceasta abilitate este integrata si in alte elemente din joc, jucatorul putand sa o foloseasca pentru a rezolva anumite puzzle-uri cu ajutorul ei. Pe langa blink, Corvo poate invata un arsenal impresionant de abilitati, dar si cum functioneaza anumite gadget-uri si magii. Armele se pot upgrada folosind bani si schite gasite prin nivel, iar magiile se pot imbunatati gasind rune si bone-charmuri. Jocul nu se opreste aici. Poti manui un pistol sau o arbaleta in functie de cat de vizibil vrei sa fii, pistolul fiind extrem de eficient, dar iti da destul de repede de gol pozitia, in timp ce arbaleta poate fi folosita pentru a te furisa mai eficient intr-o locatie. Nici gadget-urile nu sunt lasate la voia intamplarii, asasinul nostru avand o varietate de jucarii precum o mina cu sarma ghimpata sau grenade cu diverse propietati. Iar cand toate astea dau gres, magia este cel mai bun aliat. Dupa ce iti primesti propietatile magice de la "The Outsider", o sa inveti treptat tot felul de vraji ce iti permit sa te infiltrezi eficient in barlogul inamicilor. Poti controla de la distanta un adversar sau chema hoarde de sobolani care sa iti devoreze competitia, felul in care doresti sa iti faci treaba, dupa cum am spus, fiind strict la alegerea ta.

Evolutia in joc este inceata, mai ales in primele doua ore, formula fiind destul de simpla. Practic incepi intr-o baza, de unde poti sa iti cumperi upgrade-uri si echipamente si abia dupa aceea intri in orasul Dunwall pentru a-ti asasina tinta. Da un simt de liniaritate in primele cateva misiuni, mai ales ca te plimbi prin acelasi loc de mai multe ori, dar, odata ce avansezi in poveste, acest sentiment o sa dispara, jucatorul putand sa gasesca tot felul de audi-log-uri sau jurnale care sa-i ofere mult mai multe informatii despre lumea din jur. Aceste mici informatii fac deliciul jocului, "vanatul" lor reprezentand, in unele cazuri, unul dintre punctele forte. Pentru un first person stealth game, Dishonored isi face treaba bine, daca nu te imbarci intr-o misiune primara, ai un numar de misiuni secundare, diversificand astfel experienta generale. Fie ca intri intr-o locatie pe sus, printr-o crapatura in perete sau prin sistemul de irigatie, exista acel simt ca esti omul din umbra. Totusi exista si probleme pe care nu le-am putut ocoli. In anumite cazuri, inteligentul artificial este draconic, observandu-te de la zeci de metri distanta, iar in anumite momente iti poate para fiecare lovitura, facandu-te sa iti smulgi parul din cap de nervi. Aceste mici probleme apar spre finalul jocului, lasand un simt de dificultate imbogatita artficial, nereusind sa scap de simtul ca Big Brother ma priveste oricat de ninja as fi. Practic, odata ce am alertat un gardian, toti veneau pe capul meu instantaneu, stiind unde sunt si care este misiunea mea. Frustrant este putin spus.

 
Dishonored este un joc bun, dar nu acum, probabil peste doua patchuri, odata ce Arkane reusesc sa mestereasca la inteligentul artificial. Poti sa iti alegi felul in care sa joci, are un mediu urias in care sa te desfasori, iar metoda gresita de abordare nu exista. Pentru gameplay un 8.5 si trecem la grafica si sunet.

Ti-a placut Bioshock? Daca da... o sa iubesti Dishonored. Micile detalii implementate in arhitectura de nivel, faptul ca aici combustibilii fosili sunt inlocuiti cu ulei de balena si multe alte asemenea plusuri dau nuanta acestui joc. De la Metro 2033 nu am mai vazut un joc cu atata personalite cand vine vorba de prezentare grafica. Arhitectura de nivel in mod special mi-a atras atentia, jucatorul avand realmente un mediu steam punk vitorian in care sa se desdasoare. Micile detalii ale cladirilor si atmosfera lugubra a orasului Dunwall pot impresiona doar la o privire, iar daca mai adaug si ca jocul se desfasoara pe mai multe planuri, atunci ai ceva de explorat, dar si de experimentat.
Cu toate astea, vorbim de un motor Unreal, iar probleme sunt la tot pasul. De la distanta totul arata superb... pana cand ajungi sa te uiti cu atentie la micile detalii: texturi care apar din neant, mai ales pe varianta de console, animatii ciudate in unele cazuri, mai ales cand vine vorba de fete, efect de rag-doll destul de ciudat dupa ce ai asasinat un inamic si lista poate continua. Daca sari peste aceste mici inconveniente, Dishonored ofera o lume destul de credibila, lumina si apa fiind punctele forte, mai ales pe PC unde, daca ai o placa video tapana, poti experimenta un adevarat deliciu vizual.
Cand vine vorba de sunet, nu cred ca am de ce sa ma plang. Personajele sunt vocalizate absolut superb, avand un mod de expunere al vocilor total diferit de ceea ce am intalnit pana acum. Chiar daca multi o sa compare Dishonored cu Bioshock, cu toate ca nu ii condamn, Dishonored face ceva pe care Bioshock nu l-a facut: ofera expozitie si parti de poveste prin intermediul conversatiilor dintre inteligentii artificiali. Discutiile dintre acestia sunt un adevarat deliciu auditiv, jucatorul afland din ce in ce mai multe despre lumea din jurul sau, ajungand sa se ataseze emotional de aceasta. Iar zgomotul mediului inconjurator ... WOW... Pot spune numai WOW. Arunci o sticla intr-o camera si o sa auzi cum se loveste de pereti. Tipa un NPC la tine pe un coridor, sunetul este exponential, avand chiar si ecou. Iar muzica reprezinta o munca de geniu, reusind sa sustina extraordinar de bine momentele-cheie ale jocului. Pentru grafica si sunet... un 9 si trecem la concluzie.

Traim intr-o epoca a jocurile cu X parti si Y spin-off-uri. Cand un titlu precum Dishonored apare si spune: "Nu... Eu vreau sa fiu diferit!" parca te induioseaza intr-o oarecare masura. Sigur nu este perfect. Sigur are probleme la anumite capitole... Dar nu putem nega valoarea acestei creatii a celor de la Arkane Studios. Este ceva nou care, sper din tot sufletul, sa obisnuiasca piata. Anul trecut am avut Deus Ex, anul acesta avem Dishonored, sper ca la anul sa avem ceva care sa ne uluiasca si sa stabileasca niste reguli la randul sau. Zon@ ii acorda lui Dishonored un 9 si va invita pe canalul nostru de youtube arealit si pe site-ul nostru arealit.tv cu variantele integrale.