Inainte sa incep acest review, trebuie sa fac o mica precizare: sunt un mare fan al filmelor Alien si Predator. Prin asociere, sunt un fan al AVP-urilor si al oricarui alt joc cu xenomorfi, unul dintre acestea fiind si subiectul review-ului de astazi: Natural Selection 2, o continuare a unui mod de Half Life, vechi de mai bine de zece ani, care, pentru pretul de 20 de euro, ofera un pic cam prea multe.
Povestea de fundal e simpla – ea se rezuma la un razboi intre doua specii: marini inter-spatiali si xenomorfi (aliens), finalul jocului fiind determinat de distrugerea bazei inamice. Aleg sa nu vorbesc despre poveste, asa cum fac de obicei, ci despre atmosfera si personalitatea jocului. De ce? Pentru ca Natural Selection 2 mi-a atras atentia in mod special din acest punct de vedere. Combina in mod stralucit un simt iminent de periculozitate cu o locatie usor claustrofoba, rezultatul fiind o lume in care o sa tresari ori de cate ori iti apare un carcalac in fata. Cand intri intr-un meci ai senzatii de deja-vu-uri, mai ales daca ai vazut un film din seria Alien. De la mazga verde de pe podea, pana la zgomotele pe care xenomorfii le fac, exista ceva care sa-ti faca pielea de gaina. Primele meciuri pe care o sa le joci o sa te sperie cumplit. Nu pentru ca este un joc horror, ci pentru ca nivelele ofera avantaje pentru ambele rase. Un exemplu fiind, primul meu meci, in care pur si simplu am sarit de pe scaun cand un inamic mi-a sarit in fata. Iar daca asta nu era destul, daca te aventurezi de unul singur prin coridoarele prost iluminate, o sa te simti al dracu’ de singur. Iar astea sunt doar cateva dintre motivele pentru care Natural Selection 2 ofera o atmosfera diferita fata de alte multiplayer-e de pe piata. Asta ca sa nu mai adaug faptul ca atunci cand joci cu xenomorfii o sa ai impresia ca esti la comanda unui Alien, dar cred ca e mai bine sa discutam despre acest aspect la capitolul gameplay.
Nivelele alcatuite de Unknown Worlds Entertainment au o personalitate aparte. Senzatia de claustrofobie si multitudinea de coridoare de ventilatie il fac pe Half Life sa-si planga in pumni. Mazga extraterestra, bucati de metal roase si multe astfel de insertii grafice ofera un sentiment aparte jucatorului, iar daca e ceva care mi-a atras atentia in mod special la partea grafica este lumina. O atentie sporita a fost acordata acestei componente, asta pentru ca pe o harta sunt pozitionate noduri de electricitate, care, atunci cand un xenomorf se gandeste sa le distruga, lumina devine brusc inexistenta. Rezultatul? O sa tragi in tot ceea ce misca si nu misca, atmosfera trecand brusc de la tensionata la paranoica. Mai mult, atunci cand xenomorfii preiau o parte a hartii, aceasta este acoperita de o mazga verde si gelatinoasa, comparabila cu cea din StarCraft, orice marin care intra in acea zona stiind clar ca este in pericol de a fi devorat, rupt, halit. Motorul dezvoltat de cei de la Unknown Worlds, Spark Engine, este utilizat pentru a face jocul sa straluceasca. As vrea sa il vad implementat si in alte titluri, doar asa... pentru diversitate.
La prima vedere, jocul pare cam aceeasi mancare de peste cu mai toate FPS-urile de pe piata. Din pacate, prima vedere este extrem de superficiala, mai ales in cazul lui Natural Selection 2, unde sunt combinate elemente de FPS cu RTS... Da!... Ati auzit bine! Elemente de RTS! Fiecare echipa are un comandat activ care da ordine si construieste diverse cladiri pe campul de lupta. Totusi trebuie sa cunosti jocul destul de bine pentru ati ajuta echipa in mod activ. Un comandat, cel putin in cazul de fata, face diferenta intre un meci castigat si unul pierdut, cunostintele acestuia despre felul in care functioneaza mecanica jocului fiind vitale. In momentul in care acesta se aseaza in scaunul sau de comandant, modul de vizualizare se schimba de la first person, la top down, facand experienta cu totul diferita. Sigur, se poate trage o paralela intre Natural Selection 2 si Renegade in anumite aspecte, doar ca primul o face nu numai mai bine, ci si mai complicat. Iar daca echipa nu este multumita cu marele «ochi plutitor din cer» (comandantul), acesta poate fi inlocuit de oricine din echipa si in orice moment din joc.
Cele doua factiuni, Marinii (in joc numindu-se Frontiers-Men) si Xenomorfii (numiti Kara), se infrunta pe o harta destul de generoasa pentru a distruge nodul principal al adversarului. Regulile sunt simple: acaparezi noduri de reusurse si evoluezei! Echipa trebuie sa colaboreze strans pentru a castiga un meci. Totusi, spre deosebire de alte jocuri de pe piata, frag-urile sau kill-urile, cum doriti sa le numiti, nu reprezinta un factor decisiv intr-o victorie. Exista simtul de apartenenta in timpul unui joc, iar atunci cand tu mori, dar camaradul tau distruge o cladire importanta, simti ca ti-ai ajutat echipa. Pe de alta parte, un joc in care ai o echipa care nu isi asculta comandantul o sa piarda meciul in 90% dintre cazuri. Si prin acest aspect jocul se diferentiaza de sutele de alte shootere de pe piata. Comunicarea este cheia succesului, iar Natural Selection 2 face asta superb. Voice over Ip Chat-ul inclus in joc este o mica opera de arta in sine. Este printre putinele jocuri in care nu am auzit bazait sau carait de la coechipieri, fiind destul de usor sa comunici cu echipa si sa nu te intrebi, in timpul unui moment critic, ce a vrut sa zica comandantul. Iar comenzile date de Big Brother pe campul de lupta sunt cat se poate de usor de inteles. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa urmaresti mini-map-ul si indicatoarele vizuale pe care comandantul le plaseaza pentru a ajuta echipa si a construi mai repede anumite cladiri.
Diferentele intre cele doua rase sunt cat se poate de evidente. Frontiers-Men-ii sunt marini interspatiali care trag in stanga si-n dreapta cu ditamai armura pe ei si inarmati pana in dinti. Kara, pe de alta parte, sunt agili, pot sa se urce pe aproape toate suprafetele si sunt extrem de periculosi cand actioneaza in grupuri. Sincer sa fiu, Kara seamana intr-o oare care masura cu Zergii din StarCraft... daca s-ar imperechea cu Alienii lui Ridley Scott. Ca Frontiers-Man o sa ai un arsenal impresionant la dispozitie pe care sa il dezvolti: mitraliere de asalt futuriste, mine, shotgun-uri, exoschelete robotice; iti poti imbunatati armura si pozitiona turetele si lista poate continua. Pe de alta parte, carcalacii Kara sunt nevoiti sa astepte o vreme pentru a evolua, facand meta-game-ul un pic mai tactic in cazul lor. Kara folosesc stealth-ul, viteza si regenerarea mai rapida a vietii. Cu toate acestea, intre cele doua rase exista un echilibru bine gandit, in asa fel in cat sa nu existe dezavantaje pentru o tabara sau alta. Atunci cand Kara trebuie sa consume resurse pentru a evolua, Marinii sunt nevoiti sa ofere resurse pentru upgrade-uri si arme. Iar aici intervine meta-game-ul de care aminteam mai devreme. Practic, cele doua parti trebuie sa stie cand sa atace si cand sa se retraga, controlul nodurilor de resurse fiind vital in ambele cazuri.
Ei, si acum sa vorbesc despre problemele lui Natural Selection 2. O echipa «lobotomizata» care trateaza jocul ca pe un shooter oarecare o sa te scoata din minti. Necesitatea de a avea coechipieri cu care sa te intelegi omeneste si sa colaborezi in mod activ este, va dati seama, imperativa! Am jucat cateva meciuri in care echipa mea avea impresia ca suntem in Call of Duty, impuscand tot ce misca, fara sa se uite la mini-map sau sa asculte ordinele comandatului si, in consecinta, pierzand meciul de fiecare data. Cand joci cu xenomorfii o sa fii nevoit sa nu abordezi campul de lupta precum Rambo, mai ales ca, la inceput, Kara sunt extrem de usor de disponibilizat. Cu toate acestea, Natural Selection 2, pentru un joc de multiplayer, este un must buy. Nu pentru ca este un indie stralucit, ci pentru ceea ce ofera intr-o piata supraaglomerata de shooter-e militare cu tonalitati de cacaniu inchis si aceleasi personaje cu aceleasi probleme morale. Cred ca exista destui gameri satui de jocuri care sa te tina de manuta si sa iti explice de zece ori ceea ce trebuie sa faci. Sigur, Natural Selection 2 are un tutorial destul de explicativ, dar rezultatul final este un joc pe care o sa il adori si peste cativa ani. De ce? Pentru ca, dragii mei, Natural Selection 2 permite MOD-uri. Stiti voi... din acea vreme cand producatorii permiteau ca platforma lor sa fie modificata si dezvoltata de comunitatea de jucatori! Este o initiativa pe care noi, aici, la Zon@, o salutam si o incurajam.
Zon@ ii acorda lui Natural Selection 2 un 9.2 si il considera un canditat solid atat pentru titlul de cel mai bun multiplayer al anului, cat si pentru cel mai bun indie al anului. Pana atunci, puteti intra pe site-ul nostru Arealit.tv si pe canalul nostru de youtube, Arealit, pentru varianta integrala a review-ului.
No comments:
Post a Comment