Antichamber - Review

Ok... acest review nu o sa aiba o prezentare elaborata sau o nota cu subinteles, asa cum fac de obicei. Nu! Acest review este compus in egala masura din satisfactie si mirare!
In general, sunt primul care sare de gatul unui concept nou in gaming, fie el o noua mecanica, un nou subgen sau o trasnaie care revolutioneaza piata. Kinect... nuuuu... nu vorbesc cu tine!
Jocul de astazi se numeste Antichamber si este unul dintre acele titluri “complicat” de simple, unde raspunsul este atat de evident, precum un sir de dansatori de conga, iar feeling-ul general de Metroid-Venia nu poate fi negat. Daca Metroid-Venia este la fel de relevant precum prezenta pestelui de sticla pe televizorul bunicii, permiteti-mi sa explic. Jocurile care pun un accent puternic pe explorare sunt, in general, asociate cu sintagma  Metroid-Venia (de la Metroid si Castlevania, doua jocuri ce au pionierat acest gen de gameplay). In fine... gata cu lectia de semantica. Ce este Antichamber?

Antichamber este un joc atipic pe care l-as recomanda oricui doreste sa isi puna mintea la contributie. Acesta este in egala masura o aventura psihologica, o provocare logica, o experienta vizuala si o redefinire a gameplay-ului asa cum il stiam. La baza, avem de-a face cu un puzzle game non-liniar, actiunea desfasurandu-se intr-un labirint pe care il putem accesa oricand din camera de meniu a jocului. O singura problema... Bruce Alexander, creatorul jocului, este ori un geniu malefic, care pur si simplu doreste sa iti arda toti neuronii ramasi dupa ce ai jucat ani de zile Call of Duty, ori baiatul asta percepe gaming-ul in alta maniera. Nimic nu este ceea ce pare. Inca de la primul puzzle al jocului inveti ca nu poti sa mori, dar si ca jocul stie sa te minta cu nerusinare pentru a invata jucatorul anumite lectii importante. Aventura ta in labirint va fi o experienta fenomenala, Antichamber putand sa fie terminat undeva intre 3 si 10 ore, depinzand de cum percepi lumea prezentata. Nu exista un proxy sau un precedent la care sa faci legatura, Antichamber fiind cat se poate de unic cand vine vorba de gameplay. Incepi intr-o camera unde iti sunt prezentate controlul si un cronometru si apoi esti lasat sa umbli liber pe coridoarele labirintului. De mentionat ca exista si o harta generala a labirintului, pe care o poti folosi pentru a te teleporta in diferitele locatii.

Un lucru care mi-a placut nespus in acest titlu este faptul ca nu exista o pereche de roti ajutatoare care sa te ghideze in directia cea buna. Jucatorul este lasat sa umble cum crede de cuviinta in labirint, aproape fiecare puzzle fiind reprezentat in doua etape. Inainte de fiecare camera, vei gasi o fotografie, care, dupa ce vei apasa pe ea, iti va dezvalui un text plin de informatii folositoare. Felul in care alegi sa termini acel puzzle depinde de cum vezi tu lumea din jur si cat de inventiv esti. Un puzzle poate fi rezolvat pur si simplu pasind, altul uitandu-te intr-o directie diferita sau facand un pas inapoi, rabdarea si gandirea non-liniara fiind esentiale. Sa zicem asa: daca ai jucat pana acum extrem de multe shootere, in Antichamber o sa fii nevoit sa reinveti sa te joci. Oricat de pompos suna, asta este adevarul. Este o reinventare a gameplay-ului, un adevarat testament al inventivitatii umane. Iar cand crezi ca ai invatat totul despre acest joc, supriza!, mesajele subliminale si lectiile de viata te cuprind pe nesimtite.

Multi colegi s-au grabit sa traga o paralela intre Antichamber si Portal. Sincer sa fiu, sunt similare din doua puncte de vedere. Ai o notiune de arma, desi aici nu interactionezi cu nicio entitate computerizata sau turete; si 2. ambele jocuri au o idee geniala la baza. Din pacate, aici se opreste comparatia intre cele doua titluri. Cube Gun-ul, asa cum l-am numit noi, in Antichamber este doar o picatura in ocean, fiind necesar la rezolvarea anumitor puzzle-uri. Doar atat. Nu omoara, nu raneste, nu mutileaza! Dar stiti la ce este bun? La deschis usi! Arhitectura de nivel incurajeaza jucatorul sa foloseasca Cube Gun-ul in cele mai inventive si mai ciudate moduri, acesta fiind uneori o unealta extrem de utila, dar si “o carja”, pentru ca mi s-a intamplat ca in unele cazuri sa-l folosesc cum nu trebuie. Athitectura este atat de intortocheata si de elaborata incat abia dupa ce m-am apucat sa il joc a doua oara am inceput sa vad lucruri care inainte nu mi-au sarit in ochi.

Antichamber nu invata jucatorul ca finalul este scopul suprem intr-un joc, ci mai degraba parcursul calatoriei. In umila mea parere, acesta era canditatul ideal pentru Oculus Rift, lumea prezentata aici fiind in egala masura fenomenala si dezolanta, capabila sa ofere o experienta unica intr-un mediu virtual. In esenta, nu avem decat coridoare si camere,  pete de culoare si ocazionala arta digitala. Dincolo de aceste aparente, jocul este o abstractizare a vietii in miscare. Sensul ascuns dintr-o fotografie, o sculptura sau orice altceva se pot gasi numai dupa o observare mai detaliata.

Stilul vizual al jocului complementeaza aceste sentimente in mod stralucit si, odata ce te-ai obisnuit cu el, iti vei da seama ca nimic nu este intamplator, totul fiind gandit si plasat acolo pentru un motiv. Nu am intalnit niciun obiect pus anapoda sau vreo culoare care sa nu aiba un scop anume. Antichamber parca este gandit de un doctor nebun care doreste sa iti distruga, cu fiecare camera pe care incerci sa o rezolvi, procesele creative, inlocuindu-le cu o gandire logica solida. Daca tot ceea ce vezi este alb, o pata de culoare o sa iti atraga atentia. Daca tot ceea ce vezi este verde, un punct rosu o sa iti sara in ochi.

Directia artistica in acest titlu este atat de curata incat o poti lua razna in unele momente. Iti da un sentiment straniu uneori. Te face sa te simti singur sau iti creeaza impresia ca labirintul are o personalitate propie si te ghideaza fara sa iti dai seama in directia in care trebuie sa o apuci.... O sa vezi level design-ul cum se joaca cu perceptiile tale vizuale, anumite puzzle-uri fiind rezolvate extrem de usor, doar daca ai destula rabdare. Totul pare curat si meticulos aranjat in acest titlu, de la orchestratia suava din fundal, absenta sunetului pe alocuri sau zgomotele ambientale firave. Cumulul acestora pare sa fie acolo doar pentru a afunda si mai mult jucatorul in lumea din Antichamber.

Antichamber este un joc fara cusur. Singurul lucru marginal negativ este faptul ca jocul nu iti explica mura in gura ce ai de facut, dar asta face parte din logica acestuia. Zon@ ii acorda lui Antichamber un 10 si va invita pe toti cei care va numiti gameri sa il incercati si sa va provocati sinapsele cu acest titlu.