Tomb Raider - Review

Lara Croft, alaturi de Duke Nukem, Pac Man, Mario si Sonic este unul dintre cele mai cunoscute personaje de jocuri din toate timpurile. Sa incerci sa ii redai originile si sa o portretizezi ca o fatuca inofensiva si fragila parea de neconceput in urma cu cativa ani, Lara fiind tot timpul una dintre cele mai puternice eroine in gaming. Dar totul are un inceput.
Un inceput care a fost explorat si redat de cei de la Cristal Dynamics intr-un mod stralucit in unele privinte, facand o treaba excelenta in a evidentia umanitatea acesteia. Totusi, probleme exista, nu cand vine vorba de poveste, ci de redarea acesteia.

Un bun prieten, undeva prin ’98, mi-a spus un lucru care inca mai rezoneaza si astazi in capul meu: "Lara Croft nu cauta aventura, aventura o cauta pe Lara Croft". O afirmatie care, cred cu toata fiinta, nu este contestabila. De la inceputurile sale la Core pana la trecerea la Cristal Dynamics, seria TOMB RAIDER a fost tot timpul indragita de gameri. Lara Croft este unul dintre cele mai puternice personaje feminine din gaming, iar incercarea de a-i dezvalui originile si cum s-a transformat dintr-o fetiscana intr-o cautatoare de comori este o cazna herculiana.
Domnisoara Croft este portretizata ca o tanara fara prea multa experienta in arheologie, in viata, in general. Dar instictul sau de exlorator este evidentiat din abundenta, Lara reusind sa duca expeditia din care face parte in mijlocul Triunghiului Dragonului. Vasul sau naufragieaza, lasand-o pe Lara sa isi poarte singura de grija in primele momente ale jocului. Aici vedem cu adevarat cat de neajutorata, cat de umana si fragila este, jucatorul atasandu-se de ea foarte usor. Dar tot in acest moment apare si prima problema: detasarea dintre poveste si actiune.

Narativ, TOMB RAIDER este o capodopera. O afirmatie pe care o fac cu tarie. Povestea are cam tot ce te poti astepta de la un titlu TOMB RAIDER: supernatural, insertiile firave de fantastic la inceputul jocului accentuandu-se pe masura ce avansezi in joc. Problema majora se poate observa in primele 10 minute de gameplay: Lara este obligata sa omoare o caprioara pentru a se hrani, reactia sa fiind in concordanta cu cea a unui om care nu a mai omorat vreodata vreo alta fiinta. Reactie care nu este sustinuta la urmatoarea caprioara pe care trebuie sa o omori un pic mai tarziu. Aceasta ruptura intre naratiune si actiune strica mult din ceea ce ar fi putut fi TOMB RAIDER. Asta nu inseamna ca nu poti sa sari peste acest aspect, practic fiind alegerea ta daca omori sau nu un alt animal. Totusi, mie unul mi-a parut un pic cam scindat acest aspect.
In alta ordine de idei, cursul narativ si evolutia Larei mi-au placut nespus. Poti sa pui cap la cap cinematicele din joc si sa le combini cu ceva gameplay si sa faci un film reusit. Atat de bine sunt realizate! Dar, dupa cum am mai spus, discrepanta intre naratiune si felul in care jucatorul abordeaza mediul open world taie mult din aspectul tensionat pe care jocul incearca sa il redea.
O alta nemultumire personala consta in faptul ca lucrurile se vor intampla doar cand jocul vrea ca ele sa se intample, secventele in care trebuie sa apesi in mod repetat un buton sau sa scapi dintr-o cladire in flacari petrecandu-se in functie de “dorintele” jocului. Dupa ce ai terminat cu ele, te poti intoarce bine mersi in zona aferenta pentru a explora in voie fara niciun fel de limitare. Singurul lucru care realmente a reusit sa ma scoata din sarite este cat de incapabili sunt ceilalti protagonisti. Lara face cat o armata, in timp ce ceilalti protagonisti ajung sa fie capturati mai ceva ca printesa din Super Mario. Inteleg ca Lara trebuie edificata ca eroina, dar sa portretizezi restul personajelor de suport ca niste incapabili pe care Lara sa ii salveze la tot pasul este frustrant. Totusi...! In ciuda acestor lipsuri, povestea nu este rea. Ai un baiat rau, cu motivatii clare, momente emotionante care au definit-o pe Lara ca personajul pe care il cunoastem si o naratiune buna. Nu extraordinara, ci buna. Motiv pentru care ii acord povestii un 8.

Impresia pe care TOMB RAIDER mi-a lasat-o intial este de open world. Spun “initial”, pentru ca, dupa prima ora de de gameplay, am realizat ca este un open world limitat, de o progresie liniara intr-un sand box. A nu se intelege gresit! Insula pe care se desfasoara actiunea este mare, oferind cele mai variate forme de relief si fauna, jocul trecand de la furtuna la ninsoare intr-o clipita. TOMB RAIDER prezinta o evolutie uniforma a lumii din jurul tau. Pe masura ce inveti sau acumulezi echipament nou, apar noi metode de a explora mediul inconjurator, Lara putand sa ajunga in zone care ii erau inaccesibile initial. Si sa nu uitam, TOMB RAIDER este o serie cunoscuta pentru puzzle-urile incluse in gameplay. Din pacate, aici, aceste puzzle-uri nu sunt cele mai dificile, multe dintre ele fiind mai mult o secventa de sarituri si fizica, fiind mult simplificate fata cele din titlurile precedente.

Terenul pe care il parcurgi cu Lara o sa te faca sa iti rozi unghiile uneori, avand secvente tensionate, lupte de amploare, dar si quick time events. Nu stiu cat de imersiv pare pentru unii si cat de implicati in poveste se simt atunci cand apasa in mod repetat intr-un cinematic pe o tasta. Pentru mine, este deranjant, acest aspect rupand nu numai din fluiditatea gameplay-ului, ci si a naratiunii.
Evolutia ta in joc este strans legata de evolutia Larei ca personaj. Daca initial incepi doar cu un amarat de arc facut din niste bucati de lemn legate intre ele, incet, incet, pe masura ce Lara capata mai multa experienta, vei beneficia de arsenal si de tot felul de elemente menite sa te ajute sa explorezi lumea din jurul tau. Experienta pe care o capeti se poate transforma in perk-uri, in cele trei categorii: Survival, Brawler si Hunter. Fiecare dintre ele te poate ajuta in diferite moduri, un mini-element RPG fiind inclus. Survival te poate ajuta sa gasesti diverse recompense ascunse cu ajutorul Survival Instictului-ului, care iti ilumineaza elementele de interes. Brawler te poate ajuta in lupta corp la corp. De exemplu, invatand trucuri “murdare”, cum e… aruncarea nisipului in ochi. Iar Hunter iti va permite sa ochesti mai bine anumite arme sau sa fii mai eficient cu ele.
Pe de alta parte, armele se pot imbunatati sau pot fi primite de la NPC-uri. Pe toata durata gameplay-ului, o sa gasesti Salvaged Parts si Gun Parts. Cu Salvage-ul poti imbunatati diverse aspecte ale unei arme. Un lucru care mi-a placut nespus este aspectul fizic si comportamentul arsenalului. Daca incepi cu “o pocnitoare” de pistol sau cu o mitraliera japoneza care parca se dezmembreaza intre degetele tale, pe masura ce o imbunatatesti, aceasta isi schimba aspectul, un incarcator extins fiind vizibil pana si in cinematice.

Controlul si lupta in acest joc sunt cele mai bune din toata seria de pana acum. In trecut, Lara era cam teapana in unele aspecte, unele elemente de platforming fiind dictate de limitarile pe care jocul le impunea. Aici totul este organic: de la sariturile de pe o stanca pe alta pana la secvenetele de platforming interminabile pe care jocul le “arunca” uneori in fata jucatorului. Iti da un sentiment de satisfactie si implinire dupa ce ai terminat o anumite portiune, lasandu-ti impresia ca agilitatea Larei este cat se poate de reala. Lupta nu a fost lasata nici ea de izbeliste, desi la nivele mai mari de dificultate stealth-ul nu este o optiune fiabila, inamicii fiind veritabili Predatori, capabili sa te vada de la 40 de metri prin frunzis des si cateva pietre. Chiar si asa, daca joci pe Normal, o sa ai o experienta placuta, cu inamici care stiu sa se ascunda dupa copaci sau bolovani, dar si ocazionalul Spawn Box plasat deasupra capului tau, trezindu-te cu un inamic care s-a teleportat de cine stie unde fix in fata ta. Armele, pe masura ce le upgradezi, devin mai usor de manevrat, ceea ce nu inseamna ca inamicii simt neaparat efectele acestora. Candva dupa jumatatea jocului, iti poti upgrada arcul sa traga cu sageti cu napalm. Ei bine, multi dintre inamici au nevoie de doua sau trei sageti de acest gen pentru a cadea rapusi la datorie. Un lucru mi-e foarte clar: lupta si platforming-ul sunt la acelasi nivel cu seria Uncharted, daca nu un pic mai bune in unele privinte. De la explorarea Mormintelor Stravechi pana la colectarea diverselor relicve o sa pierzi intre 20, 25 de ore doar in campania de single player. Sunt ore pe care nu le vei regreta. Pentru gameplay ii acordam un 9,5 si trecem la multiplayer.

Includerea unui multiplayer in seria TOMB RAIDER nu parea o idee asa de buna, cel putin pentru veteranii acesteia. Multiplayer-ul este in mare parte bun, cu cateva elementente noi, cum ar fi capcanele. Dar cele patru moduri de joc nu sunt nimic special: Free for all, Cry for Help, Team Deathmatch si Rescue dandu-mi sentimentul de 3rd person shooter generic. As fi preferat si aici, ca si in alte titluri, o campanie cooperativa separata, chiar si un DLC, unde sa joc cu Roth, de exemplu. Se puteau face mult mai multe lucruri, motiv pentru care multiplayer-ul primeste de la noi un 6 si trecem la grafica si sunet.

Tehnic vorbin, TOMB RAIDER este un joc superb. Atat pe console, cat si pe PC, desi, daca il joci pe PC, cu toate setarile pe ultra, o sa iti cam trozneasca… directia. Atentia la fiecare detaliu este inspaimantatoare in unele cazuri, pe masura ce povestea avanseaza, Lara aratand din ce in ce mai zdrentaroasa, cu pielea acoperita de taieturi si vanatai… intr-o lume redata absolut demential. Animatiile tufisurilor, vantul care ridica frunzisul, schimbarile atmosferice, animatiile personajelor si ciclul zi-noapte o sa te faca sa iti aduni falcultele de pe podea. Asta ca sa nu mai vorbesc despre parul Larei, care iti da impresia ca fiecare fir de par este texturat si redat diferit, amintindu-mi, intr-o oarecare masura, de filmul Final Fantasy. Prezentarea grafica este de exceptie, evidentiata in anumite cazuri poate un pic prea bine, de multe ori avand impresia ca ma uit la un film. Iar daca aveti impresia ca producatorii s-au oprit aici, va inselati amarnic. Acesta este unul dintre titlurile pe care merita sa le joci cu toate detaliile la maxim pentru.
La capitolul grafica, nu am reusit sa gasesc, in ciuda stradaniei mele, niciun bug. In ceea ce priveste sunetul, lucrurile stau si mai bine. Toti actorii vocali – absolut toti – sunt reprezentati auditiv in mod exceptional, vocea Larei fiind probabil una dintre cele mai bune vocalizari ale unui personaj feminin din ultimii ani. Sunetul armelor pare autentic, zgomotele din lumea inconjuratoare, pana si gafaiturile Larei, iti confera impresia ca esti acolo, in poveste. Pentru grafica si sunet un 9,5 si trecem la concluzie.

Acesta este, fara doar si poate, un joc pe care il recomand oricui. Are minusurile sale, are problemele sale, mai ales pe nVidia, dar este un joc bun. Daca am lua in calcul doar experienta in single player, jocul ar merita un 9. Din nefericire, sustragem din nota finala din cauza multiplayer-ului, astfel acest titlu primeste doar un 8.
Va invitam pe canalul nostru de youtube areal it pentru un review detaliat.