God of War Ascension - Review

Cand God of War Ascension a fost anuntat, recunosc ca nu am fost cea mai entuziasmata persoana din univers. Jocul a avut parte pana acum de atatea ramificatii si explicatii si sub-divizari incat am impresia ca, daca se mai intinde mult, o sa aiba textura unui tifon prin care poti vedea lejer. Sigur, Kratos este un personaj iubit, iar sfarsitul lui God of War 3 a fost lasat in coada de peste, dar parca nu simteam atat de mult nevoia unui prequel. Misterul ce il  invaluie pe cel mai cunoscut dintre spartani pe PS3, cel putin in cazul meu, era indeajuns. Totusi, din cateva puncte de vedere jocul a reusit sa ma surprinda, ba chiar sa ma faca sa imi adun falcile de pe podea in anumite momente.

Inainte sa incep cu povestea, trebuie sa mentionez un lucru extrem de important: God of War Ascension este, de departe, cel mai cinematic si mai bine prezentat titlu al seriei.
Povestea are loc la sase luni de la moartea familiei lui Kratos si la zece ani inainte de evenimentele petrecute in primul joc. Kratos apare acum mult mai uman, dar la fel de palid, dupa ce l-a sfidat pe Ares si a fost aruncat in temnita damnatilor, aflata sub patronajul celor trei Furii. Aventura lui incepe, desigur, la racoare: Kratos e legat fedeles, iar una dintre Furii il tachineaza pentru ca a avut tupeul sa isi rupa legamantul cu Zeul Razboiului. Kratos afla de existenta Ochilor Adevarului, care ii vor permite sa omoare Furiile si sa isi rupa legamantul cu Ares. Iar aici ma opresc cu povestea si ma rezum doar la cateva comentarii pe tema acesteia.

In Ascension avem un Kratos vulnerabil, usor labil psihic, cu probleme la mansarda mai mari decat un intreg spital de nebuni si... dezorientat cand vine vorba de alegeri si motivatii. Dezorientarea o vei simti si tu din plin in unele instante, dar pana la final vei ajunge sa-ti pese de motivatiile lui, daca nu total, macar partial. O fi Kratos mult mai uman si mult mai vulnerabil, dar sa nu crezi ca nu stie sa tina o arma in mana sau nu poata face bucati hoarde de inamici. Pentru poveste ii dam un 7,5 si trecem la capitolul urmator.

Pentru cei care au jucat toate titlurile din serie, gameplay-ul o sa fie extrem de familiar. Kratos, de aceasta data, nu are cine stie ce puteri magice, fulgere si alte abilitati care sa ii scapere din degete. Toata mecanica de joc este centrata pe sabiile sale care fura suflete, pentru ca – sa nu uitam – nu mai este un semizeu atat puternic, capabil sa rupa in doua un continet doar uitandu-se urat la el. Este un spartan pe drumul dulce al razbunarii. Punct. El afla treptat, din urnele pe care le gaseste in drum, secretele unor abilitati precum fulgerele, focul sau gheata, pe care le poate upgrada pentru a deveni mai eficiente. In esenta, este un gameplay de God of War 1, dar cu mai putine giumbuslucuri si mai mult realism. Fiecare arma iti da diferite bonusuri, precum atacuri magice care tarasc inamicii in Tartar. Pe langa aceste magii, mai primesti si niste amulete care iti permit sa chemi pe campul de lupta o versiune secundara a ta sau sa incetinesti timpul. Poti, de asemenea, sa ridici armele inamicilor si sa le ehipezi pe un slot secundar. Interesant este ca poti folosi aceste arme pentru diverse combo-uri care fac lupta mai tactica si mai incitanta. Fiecare lovitura mi-a dat impresia de impact si de durere si asta conteaza mult.
Mai devreme laudam faptul ca jocul este extrem de cinematic. Ei bine, acest aspect este si un minus notabil. In efortul de a evidentia cat de bine arata level design-ul si arhitectura de nivel, o sa ai parte de planuri atat de generale incat o sa poti vedea formele de relief din zare, plasate la cateva zeci de kilometri, camera facand un zoom out atat de larg, incat saracul Kratos ramane cat o unghie. Pe un televizor cu o diagonala mare nu este atat de sacaitor, dar pe un monitor de 22 de inchi nu distingi nimic pe ecran. Un alt lucru care a reusit sa ma calce pe bataturi a fost nivelul de dificultate. In speranta ca studiourile din Santa Monica au facut jocul mai mai dificil, am inceput cu nivelul normal si mare greseala am facut pentru ca treceam ca plugul printre inamici. Abia dupa ce am trecut pe hard am simtit ca jocul prezinta o provocare.

Dezamagirea maxima a venit din partea secventelor de platforming si puzzle: urcusul si coborasul pe diverse suprafete au fost simplificate, avand un simt de impact atunci cand te lovesti de o suprafata sau te prinzi de ea. Dar pare un pic cam prea usor, asta ca sa nu mai spun ca exista cateva quick time event-uri care o sa-ti scoata peri albi, mai ales cand aluneci pe ici, pe colo. Cat despre puzzle-uri, acestea au fost reduse la o simpla tragere de manivela, o activare de buton sau o alergare contra cronometru. Sunt extrem de simple, usor de rezolvat, chiar si cu includerea unui element magic care schimba arhitectura de nivel. Cel mai dezamagitor element al jocului este nivelul intitulat “Incercarile lui Arhimede”. Nu au legatura cu povestea, sunt puse acolo doar pentru a lungi jocul de pomana, iar sistemul de checkpoint in timpul incercarilor pur si simplu nu exista. Odata ce ai murit, iei totul de la capat. Asta ca sa nu mai spun ca incercarile astea sunt plasate intr-un punct extrem de nefast pentru joc, intrerupandu-i cursul narativ. In ciuda existentei acestor minusuri, gameplay-ul nu este rau deloc si reuseste sa evidentieze umanitatea lui Kratos. Pentru gameplay ii acordam un 7,5 si trecem la multiplayer.

Pentru cine nu stia, God of War Ascension are si multiplayer. Unul surprinzator de bun. Am fost placut surprins sa aflu ca, odata intrat pentru prima oara in multiplayer, exista si o referinta la campania de single player. Dupa ce treci de acest aspect, iti alegi zeul pe care sa il reprezinti in arena. Primesti abilitati de la Ares, Hades, Poseidon sau Zeus pe care le poti exploata ulterior dupa bunul plac in lupta cu troianul sau spartanul. Pe masura ca avansezi in nivel, poti upgrada aceste abilitati sau, daca vrei o alta abordare, poti schimba zeul. Modurile de joc sunt si ele variatii ale tipurilor de multiplayer populare, precum TDM, Capture the Flag si altele. Mi s-a parut interesant faptul ca un jucator de level mic nu este in dezavantaj, totul fiind bazat mai mult pe viteza de reactie si strategie,  nu neaparat pe cea mai buna armura sau cel mai ciumeg ciomag. Este primul multiplayer de acest gen in care mi-am pierdut mai bine de 10 ore fara probleme si sunt mandru sa ii acord un 10. Asa se face un multiplayer bun pentru o serie bazata pe naratiune.

Din punct de vedere grafic, God of War Ascension este cel mai aratos joc din serie. Bine, spun acelasi lucru despre fiecare joc cu titlul God of War sau Uncharted, lucru care ma face sa ma intreb daca nu cumva exista o competitie interna intre studiouri. Vizual, jocul este superb si pot spune ca are cea mai buna grafica de pe Play Station 3. Nu am intalnit un moment in care jocul sa sacadeze, desi texturile sunt de rezolutie mare, iar luptele cu boss-i, care pot acoperi tot ecranul, mananca destule resurse. Cat despre arhitectura de nivel... pur si simplu te lasa fara aer in anumite ipostaze. Este absolut naucitor cum un sistem, care – din punct de vedere tehnic – este inferior unui PC high end, poate reda o grafica atat de buna, cu un frame rate constant si sa te mai si faca sa iti aduni falcile de pe podea. Ei bine, nu am aceleasi laude la adresa sunetului – de exemplu, in unele locuri pur si simplu nu exista sunet. Initial am crezut ca este o problema de la monitor, asa ca am trecut pe televizor, dar nu... problema era cu jocul. Probabil se va rezolva cu un patch in viitor, dar pentru un om are joaca pentru prima oara acest titlu e posibil sa deranjeze, mai ales cand te bati cu un elefant, ii aplici in mufa un ciocan cat casa, iar singura redare auditiva a impactului este un chitait din partea lui Kratos. Pe de alta parte, muzica este superba. Tonurile care te imbie la actiune, sentimentul epic care te inconjoara si toata pleiada de coruri si tobe care bat te fac sa vrei sa nu mai termini jocul. Pentru grafica si sunet ii acordam un 9 si trecem la concluzie.

Per ansamblu, Ascension este un joc bun. Ofera un context de la care poti pleca si daca nu ai jucat niciun titlu din serie, iti sugerez sa incepi cu acest joc pentru ca are personalitate, iar multiplayerul este un plus stralucit din toate punctele de vedere. Noi ii acordam un 8,5 la Zon@ si va invitam pe canalul nostru de youtube arealit si site-ul nostru arealit.tv unde puteti urmari varianta integrala a review-ului. Pana atunci, un like nu a omorat pe nimeni, iar un share pe Facebook si Twitter nici atat.