Haideti sa jucam cu toate cartile pe fata! De la Red Dead Redeption nu am mai avut un joc western realmente bun, singura incercare notabila fiind seria Call of Juarez, care – dupa The Cartel – a lasat impresia ca o sa fie legata undeva intr-o pivnita Ubisoft si pusa la pastrat pentru zile negre! Sau, mai grav, transformata intr-o franciza de mobil. Nu am nimic impotriva jocurilor pe mobil, dar avem nevoie din cand in cand si de un Western! Iar in acest caz, cei de la Techland au facut stanga-mprejur si au redefinit toata seria, oferind o abordare mult mai simpla, arcade chiar, indepartandu-se de lumea pseudo-open-world si oferind o experienta liniara, care reuseste sa surprinda atat prin felul in care este narata povestea, cat si prin simplul fapt ca experienta acumulata este hilar de memorabila.
Personajul principal este Silas Greaves, un tataita pistolar care, prin intermediul romanelor de aventuri, si-a facut loc in cultura americana de la inceputul secolului trecut. Actiunea jocului incepe intr-un salon tipic western, in care Silas intra posomorat si obosit, iar localnicii, care il recunosc imediat, il roaga sa le povesteasca peripetiile prin care a trecut. In principiu, povestea din Call of Juarez: Gunslinger are doua fatete – cea pe care au perceput-o cititorii si cea care s-a intamplat cu adevarat-, aceasta aducand tot timpul ceva nou si reusind sa fie si intriganta, si amuzanta. Pe tot parcursul jocului, naratiunea este contorsionata si reinventata de catre Silas, care o sa tina mortis sa-ti spuna cum s-a intamplat de fapt. Problema este ca felul in care aceste reinventari, intre ghilimele de rigoare, se succed o sa te faca sa crapi un zambet! De la indieni care iti pica din cer, pana la gloante care iti dispar din inventar, jocul face o treaba excelenta in a puncta nota umoristica intr-o maniera unica, interactionand cu jucatorul printr-o narare a povestii intr-o maniera abraziva si livrata superb.
Pentru poveste, dam un 9 si trecem la gameplay!
Avand in vedere ca vorbim de un joc liniar, care iti ofera diversitate prin schimbarea povestii in mijlocul nivelului, sugerez stimatului public sa nu se astepte la cine stie ce inovatii. Call of Juarez: Gunslinger este un shooter banal, dar cu mecanici interesante. Ca si in trecut, ai parte de bullet time, o mecanica destul de utila in timpul unei lupte cu mai multi oponenti, aceasta permitandu-ti sa incetinesti timpul si sa observi usor inamicii – este o mecanica extrem de utila, mai ales ca jocul are prostul obicei sa iti arunce hoarde de pistolari in fata, in unele cazuri bullet time-ul fiind ideal. Pe de alta parte, viata regenerabila este si ea incorporata, fiind complementata de o bara de… noroc, care, atunci cand esti pe moarte, iti permite sa te feresti de un glont. Ceea ce ma duce la cea mai mare durere a jocului: quick time events. Spre disperarea mea, quick time events-urile sunt uneori implementate chiar inainte de un check point, fiind extrem de stresant sa ghicesti ce tasta sau buton vrea jocul sa apesi. Mai mult, in unele momente, aceste secvente sunt extrem de scurte. Si duelurile si-au facut aparitia, dar, ca in trecut, sunt gandite mai mult pentru un controller, nu pentru mouse si tastatura. Pe de alta parte, poti sa castigi un duel onorabil sau neonorabil, putand sa tragi mai repede decat inamicul tau, totusi jocul penalizandu-te pentru acest lucru.
Probabil cea mai ciudata emotie pe care Call of Juarez: Gunslinger mi-a provocat-o a fost nostalgia. Arhitectura de nivel, in combinatie cu mecanica de joc, mi-au adus aminte in mod suspect de vechile shooter-e in care inamicii iti apareau de nicaieri. In timpul luptelor, te poti ascunde dupa diverse elemente de decor, ideale fiind bolovanii sau cutiile, copacii si peretii avand textura unei coli de hartie. Ca tot suntem la impuscaturi, varianta de arme in joc nu este foarte mare, dar functionalitatea este satisfacatoare. Armele sunt in ton cu cele ale vremii, comportandu-se real. Cu un shootgun cu doua tevi nu o sa poti sa nimeresti nimic peste 10 metri, cu o carabina poti.
De fapt, in afara unei mitraliere, nu ai parte decat de pistoale, doua pusti si niste dinamita, jocul fiind destul de limitat, dupa cum am spus. Distractia vine in momentul in care observi ca poti sa-ti imbunatatesti abilitatile de pistolar salbatic, jocul avand un sistem de level-up, strans legat de performantele tale. In functie de cum iti impusti oponentii, primesti puncte, care, la randul lor, te ajuta sa urci in nivel. O data ce ai avansat, ai optiniunea de a alege un skill tree, fie pistoale, fie shootgun, fie carabina, toate avand avantaje si dezavantaje, alegerea lor variind de la jucator la jucator, in functie de stilul de joc. Unde mai adaugi ca tot timpul poti sa iti multiplici punctele, legand in serie impuscaturile pentru a creea un combo. Asta nu inseamna ca inamicii stau ca mobilele prin casa ca sa ii nimeresti tu. Cum avansezi in poveste, fie ca esti pe modul Story, fie Arcade (care este o varianta minimala a modului Story, unde totul este bazat pe timp si scorul final), Inteligentul Artificial devine mai istet, se ascunde, arunca cu dinamita dupa tine si poate primi mai multe gloante. Singura dezamagire sunt boss fight-urile, care – din pacate – sunt cam limitate.
Totusi, pentru un joc de 15 euro, cel putin din punctul de vedere al gameplay-ului, Call of Juarez: Gunslinger nu este rau deloc, fiind, dimpotriva, extrem de distractiv, care te imbie sa il rejoci dupa ce te-ai plictisit de droaia de shooter-e militare. Pentru gameplay, dam un 8 si trecem la grafica si sunet. Pentru ca multiplayer, cu toate ca mi-ar fi placut sa il vad aici, nu avem.
O sa incep cu ce e de rau si probabil singurele doua lucruri care au reusit sa ma faca sa imi pierd cumpatul. Primul este prezenta constanta a unui filtru stilizat, incercand sa simuleze rama, cred. Da, se poate indeparta, dar tot ramai cu un aspect de 16:8, ecranul fiind brazdat in partea superioara si inferioara de doua dungi negre calcatoare pe nervi. A doua plangere este faptul ca jocul sufera de cliping sindrome: in unele cazuri poti trece cu armele prin pereti sau alte texturi. In alta ordine de idei, directia artistica mi-a placut la nebunie. Incearca sa simuleze un soi de Shell Shaded, usor similar cu Borderlands, daca doriti, doar ca a fost acordata mai multa atentie pentru detalii. In timpul luptelor, de exemplu, daca cineva trage intr-o sticla o sa vezi bucati din aceasta zboara prin camera, sau cand tragi intr-un perete, vei observa aschiile care sar peste tot. Asta nu inseamna ca rezolutia texturilor este imensa, dar nu putem sa criticam jocul pentru acest minunat lucru, avand in vedere pretul.
Modele folosite in joc sunt si ele destul de diverse, variind de la nivel la nivel, dar sa nu va asteptati la o minune. Mi-au placut si mi-au atras atentia personajele principale si prezentarea jocului. Filmele de prezentare au fost inlocuite cu o serie de benzi desenate peste care este narata povestea, iar vocile si muzica sunt genial alese, Silas fiind abraziv si afectat, iar restul actorilor vocali fiind de-a dreptul comici, chiar si in timpul unei discutii serioase. Dupa cum am spus, Call of Juarez: Gunslinger este un joc cu personalitate, dar nu totul este perfect. Pentru grafica si sunet, dam un 8 si trecem la concluzie.
Nu o sa mute muntii si nu o sa fie jocul anului, ci un joc care o sa-ti ofere cateva ore de distractie garantata. Call of Juarez: Gunslinger nu mi-a atras atentia, mai ales ca The Cartel a fost un dezastru de nedescris, totusi de la noi primeste un 8,5 si va invitam pe canalul nostru de Youtube arealit si pe site-ul nostru arealit.tv sa vedeti varianta integrala a review-ului.
Si nu uitati: Un like nu a omorat pe nimeni, un share pe Facebook, Twitter, Yahoo sau Skype nici atat, iar daca nu sunteti subscriberi, nu vad de ce nu ati face-o chiar acum.
No comments:
Post a Comment